Animalutele mele

RITA - un caine ingeras.

Intr-o seara, pe langa gardul scolii - mare harmalaie, mare. Trei caini maidanezi de statura mare s-au dovedit a fi niste lasi, caci au sarit fara mila la aceasta micuta catea. Speriata, nici nu credea sa aiba scapare.
Norocul ei fu mama, care in drumul ei, a ajuns in zona. Si astfel, salvand-o, a intrat in viata noastra. Era cea mai blanda catelusa din lume. Dar biata de ea era batraioara, dintisorii ii erau tociti, si mai mult chiar... era surda. Si unde mai pui ca arata jalnic de atata stat afara, cine stie pe unde aciuiata. Am dus-o la doctor si in scurt timp si-a revenit. Trei ani ne-a infrumusetat viata zi de zi cu blandetea ei. Avea cel mai dulce nasuc de catel din cati exista.
Salvand-o atunci de atacul cainilor, nu a facut decat sa ii prelungeasca viata cu inca trei anisori... Caci in final, din nefericire, a fost rapusa tot de un caine - un pitbul ticalos, al vecinilor mei - si mai ticalosi pentru ca si-au invatat cainele la lupte.
Acum ea traieste doar in inima si in amintirea mea. Uneori, noaptea parca o simt langa mine, si atunci o mangai usor pe blanita. Imi este dor de nasucul tau umed si rece, Rituta mea.


PUKY - bijuterie aleasa

El este Puku lu' mieu... Asa il alint eu si este cel mai gelos exemplar din lumea lui de catei. Doamne fereste sa se apropie de mine cineva...
Si el a fost gasit pe strada, la fel ca printesa Rita. Jigarit, slab, flamand... cu niste puchini mari si urate... ca de aici i se trage si numele: Puky - puchinosul.
Il am de 5 ani in viata mea... Si au fost cei mai bogati ani...
In 2006, in vara, l-am tuns cu forfecutul, caci era foarte cald si blanita lui era bogata cu parul destul de lung. Se pare ca am facut o mare greseala totusi... caci pana in iarna aceasta (a lui 2008), nu a avut fir de par pe el... Nu am habar insa de ce. I-am dat tratament cu vitamine, dar nimic insa. Uneori il dadeam cu flocinolon pe piele, si se pare ca asta l-a ajutat. Acum si-a revenit. E o dulceata de catel si nu imi vad viitorul fara el.