Concediul meu "afara"

eu nu am iesit din tara pana acum. am tot ascultat povesti de la cei plecati si ras-plecati prin lume... si inevitabil, mi-am creat o anumita imagine, si mi-am construit o anumita emotie... asa e cand ai asteptari...

poate par naiva si prostuta... dar a fost tare placut sa cunosc oameni de care sa nu imi fie frica... sa pot sta cu usa casei neincuiata cu cheia zi si noapte... eu inchideam, mama radea de mine si facea glume pe seama mea...
am avut o senzatie ciudata sa imi las geanta cu bani si acte pe un scaun la masa, si sa ma indepartez fara probleme... nu s-a atins dom'le nimeni de geanta mea sa ma usureze de ea...

nu s-a uitat nimeni dupa mine sa vada daca sunt imbracata nu stiu cum, daca am machiaj asortat cu hainele...

sa ii fi vazut pe americani sau englezi, si pe asiatici... cu niste pantaloni de trening care atarnau la fund de ziceai ca au facut alea alea in chilotei... si totusi... NIMENI NU se uita razand dupa ei...

parca e o alta lume "afara"... oamenii au alte valori, au alte reguli de viata...

noi ne gandim prea mult la a iesi in evidenta, ca suntem mai buni decat cel de langa noi... bla bla bla...

totul dadea impresia de spatiu...... mesele erau asezate pe malul marii, peste strada de local... ma gandeam ca in romania, ar fi fugit unia fara sa plateasca... din pacate asa e...

casele parca sunt construite dupa un singur tipar... totul alb, cu terase mari... simetrie...

la noi.... apartament peste apartament, unul vopsit cu verde, altul cu galben... rosu... alb... albastru.... teroare... un balcon aranjat frumos... altul acoperit cu placi de tabla ruginita si scanduri... de groaza...

acolo nimeni nu manca seminte si sa arunce cojile pe strada.... nu aruncau ambalajele de la mancare aiurea, oriunde... au tomberoane la fiecare 50 de metri, speciale pentru reciclat una, alta...
doar tigarile, am vazut ca le aruncau aiurea...

nu zic ca nu au fost si lucruri neplacute... de exemplu: nu isi fac curatenie in fata caselor... au strat gros de iarba uscata de ani si ani asezata... burieni cat casa... atarna si ocupa trotuarul si esti nevoit sa mergi de multe ori pe strada, facand concurenta cu masinile... asta nu mi-a placut acolo.

au fost multe lucruri care m-au surprins placut... altele mai putin placut... de imi amintesc, o sa mai scriu de ele...

dar tare m-am simtit bucuroasa cand am ajuns la granita romaniei, la intoarcere. m-am simtit acasa...

De-a rasul plansul....

Am ascultat si la radio despre situatia multor unitati de invatamant din tara.
La Brasov se pare ca unele scoli au fost fie desfiintate, fie comasate cu altele pentru a reduce din cheltuieli... dar copiilor nu li s-a spus din timp, astfel ca astazi s-au trezit ca scoala nu mai exista.
Rasul plansul...

Si multe alte scoli care sunt inca un santier in lucru pentru dragul nostru stat nu a trimis banii pentru renovari, la timp.

La scoala, in clasa I

Succes la scoala, dragul meu Raducu! 14 septembrie 2009 este o zi importanta pentru tine: prima ta zi de scoala. Iti doresc sa cresti mare, sa inveti si sa ajungi un om important in viitor.
Cine stie? Poate vei fi cineva care sa poata schimba in bine viata oamenilor. Iti doresc din inima sa ajungi cineva in viata, sa dai lectii celor care nu stiu sa fie buni.

Prima zi de scoala a finutului meu

Astazi, 14 septembrie este prima zi de scoala a finutului meu, Radu Andrei.

Ar fi trebuit sa fie o zi speciala, frumoasa de care sa isi aminteasca multi ani de acum incolo.
Insa... din pacate, cred ca el si colegii lui nu or sa aiba cine stie ce amintiri frumoase.
Scoala "Grigore Moisil", nr. 38 din Galati intra in renovare totala abia de acum incolo.
Ce or fi gandit "oamenii mari"? Ca asa e mai bine pentru copii, nu?
Astfel ca astazi, elevii au fost intampinati de sali de clasa goale, anoste si triste, cu gratii si plasa de sarma la geamuri in loc de perdele, cu 4 domni care s-au gandit ei ca e bine sa scoata din clasa dulapul, chiar in timp ce doamna invatatoare isi cunostea noua generatie de scolarei.
Festivitatea de deschidere a anului scolar a fost una pe masura aspectului scolii: deplorabila.
Scurta, mai mult ghiceai ce se vorbeste in microfon decat sa auzi... Parintii care isi insoteau copii, aveau multe lucruri interesante de discutat intre ei... mai putin sa asculte ce spuneau profesorii.
Pacat!
Imi aduc aminte si acum, dupa mai bine 25 de ani, cum a fost la prima mea zi de scoala, la festivitatea de deschidere a anului scolar. Superb, eram atat de fermecata de tot ce ni se desfasura in fata ochilor: culoarul plin de flori de la intrarea in scoala pana la clase, desenele minunate cu care erau animati peretii peste tot unde imi intoarceam ochii mari si curiosi, cartile colorate ce ne asteptau pe bancile acoperite cu fete de banca curate si apretate, ecusonul cu numele si clasa - de care eram atat de mandri.
Copiii de la scoala nr. 38 nu isi vor aminti asa ceva. Pacat.
Sa le fie rusine domnilor care au hotarat ca lucrurile sa se desfasoare astfel, desi au avut la dispozitie o vara intreaga, timp in care ar fi putut renova si ras-renova scoala. Ca de obicei, raspunsul a fost ca abia acum au primit fondurile. Rusine!